Cand obiceiul colindei si colindatului se muta de pe ulite, la televizor…

Cultura poporului român, în preajma sărbătorilor de iarnă, a însemnat dintotdeauna un amestec hibrid între folclorul muzical reprezentativ pentru comunitatea tradiţională şi poezia ceremonial & rituală a colindelor, teatrul folcloric şi elemente de factură laică, reprezentări dramatice ale unor scene biblice iar, mai nou și din păcate predominant, scene din epoca modern-consumistă. Colinda a dispărut de pe ulițe și de la geamurile gospodarilor și s-a mutat în sufragerie, la televizor. Încurcăm cântecele de iarnă moderniste cu colindatul strămoșesc. Nu știm că avem în patrimoniu sute de colinde de război, de pețit, de veste bună, din care putem alege după sufletul nostru. Cântăm tare și peste tot despre brad, despre mese îmbelșugate și clopoței. Iar copiii noștri îi aduc „decât” ode lui Moș Crăciun. Se pierde ritmul autentic, naturalețea și firescul, dezvoltându-se o latură comercială. Tocmai de aceea obiceiul colindatului trebuie așezat pe locul ce i se cuvine, respectat și reînviat. Trebuie, musai, să începem să investim ca să păstrăm vie această tradiție, care a intrat de curând în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității!

ceataa4 (2)

Copiii cu Steaua

Pe vremuri, primii plecau la colindat cei mici, de regulă organizați în grupulețe care aparțineau fiecare unei familii (numeroase pe vremea aceea), îmbrăcați  în costume populare autentice, încropeau alături de părinți o stea în 8 colțuri, cu icoana Nașterii în centru și mergeau pe la rude. Erau mici și rușinoși, dar vesteau Nașterea Domnului cu bucurie și se întorceau acasă cu obrajii îmbujorați și trăistuțele pline de mere, nuci, colăcei, covrigi sau plăcinte. Seara, un Moș Crăciun decent, îmbrăcat în sarică albă, le lăsa câte o pereche de cizmulițe noi, sau un pulovăr călduros împletit de o bunică și ceva dulce. De cele mai multe ori câteva cubulețe de zahăr și mere. Era cea mai magică noapte a anului. Și toți o țineau minte ca pe ziua lui Isus, care avea cea mai minunată petrecere, personalizată pentru fiecare copil în parte!

Astăzi copiii mai colindă doar în serbările de pe la grădiniță, îmbrăcați în costume de carnaval din cultura universală, îi cântă ode lui Moș Crăciun, scriu scrisori în care își comandă ultimele gadgeturi, șantajează emoțional toate rudele, se ghiftuiesc cu ciocolată, se uită la desene animate cu roboți, împodobesc un brad de plastic, se culcă și o iau de la capăt, zile întregi! Cinste familiilor care mai reușesc să îi învețe pe cei mici cumpătarea și bucuria adevărată. Celor care reușesc să îi convingă pe cei mici că această sărbătoare este despre Lumină și Iubire, dincolo de tot ceea ce văd ei la televizor sau în jurul lor. Și, mai ales, celor care îi învață pe copii să dăruiască!

1

„IROZII”

Pe vremuri, urmau copiii mai măricei, care porneau și ei cu “Irozii”. Exista o singură trupă în tot satul, organizată din timp, la școală, din cei mai buni flăcăi, care jucau din poartă în poartă o formă de teatru popular tare îndrăgită, în care se amintea de contextul istoric al momentului nașterii lui Isus. Cei trei magi, ciobani, soldați, Irod, erau personajele care le dădeau celor care îi jucau o aură de eroi fantastici printre copiii din generația lor ( care se purtau cu ei cu o admirație uluitoare)

Astăzi “Irozii” sunt eroi între cei din generația lor dintr-un singur punct de vedere: reușesc să strângă bani să-și cumpere, singuri, cel mai cool gadget de pe piață (fiecare “Irod” poate câștiga chiar și peste 1000 de lei ) Cinste celor care fac asta nu pentru bani, reușesc să înțeleagă încărcătura spirituală a momentului și trec mândri peste jena pe care le-o insuflă colegii care îi rușinează cu apelativul peiorativ “’țăran”.

2

Cetele de adulți sau de băbari

Pe vremuri, când se însera,  porneau cetele de colindători adulți (cetele de băbari sau de fini – uneori mascați, sau în costume frumoase, populare) care mergeau pe la rude, prieteni, vecini, nași și vesteau Nașterea, în cinstea căreia se închinau pahare de vin, cozonac și se făceau urări de bine, pace, liniște și folos!

Astăzi adulții primesc colindătorii de la televizor și își urează Crăciun Fericit prin SMS sau pe Facebook, mănâncă și beau zdravăn și în 25 decembrie dorm până după masa, când o iau de la capăt!

3

Colindatul Cetei de Feciori – în patrimoniul UNESCO

Pe vremuri, elementul central asupra căruia era îndreptată întreaga atenție a comunității, era Ceata de Feciori! Ea se constituia, conform obiceiului, încă din 6 decembrie, avea Gazdă la care se aduna, colinda întreg satul, “scotea Jocul” și fetele de măritat la Căminul Cultural, unde până pe 7 ianuarie erau câteva zile de sărbătoare cu întreaga comunitate gătită frumos și celebrând Nașterea Domnului, Anul Nou, Sfântul Vasile, Boboteaza sau Sf. Ioan.

Astăzi Ceata de Feciori are și Fete, petrecerile și hainele sunt mai upgradate, bețiile și bătăile prilej de laudă extremă și cheltuielile trec de 200 de milione. Majoritatea banilor se duc pe trupele de lăutari moderni, care au introdus, cu nesimțire și pe nesimțite, maneaua în cultura populară românească majoritară și neoficială.  Și totuși, în Țara Făgărașului de exemplu, acolo unde a existat de sute de ani fără întrerupere nici măcar în perioada comunistă, Ceata de Feciori are rădăcini adânci și puternice, care nu se lasă doborâte sau batjocorite. Generațiile noi încep să facă cercetare serioasă asupra însemnătății obiceiului. Să îl respecte, să scoată hainele bune, să își educe părinții în sensul rânduielii străvechi, să le explice de ce se fac lucrurile într-un anumit fel și nu în altul, să rostuiască iar tradiția. Și, mai ales, să fie mândri de tot ce fac. Din ce în ce mai mândri și mai drepți cu obiceiul ăsta pentru care ne invidiază o lume întreagă, pe care trebuie să îl respectăm, promovăm și în care trebuie să începem să investim!

ceataa2 (2)

6

„Colindatul cetei de feciori” este una dintre tradițiile dominate ale sărbătorilor de iarnă. Obiceiul a intrat, de curând, și în Patrimonial Cultural Imaterial al omenirii (România și Republica Moldova au prezentat în decembrie 2013, la Baku în Azerbaidjan, în fața Comitetului interguvernamental UNESCO pentru salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, un dosar comun prin care obiceiul ,,Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova,, să fie înscris în lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității”)

Ceata de Feciori – însemnări din 1933

Povestea obiceiurilor de iarna din  satul Mândra, care aveau în centrul lor Ceata de feciori, am regăsit-o la Muzeul de Pânze și Povești din localitate, într-un caiet vechi cu însemnări ale  învățătorului Ilarie Comșa, a lu’ Dascălu, din 1933. 

” În postul Crăciunului, feciorii din sat (de la 18 ani în sus) se adunau cu toţii în prima săptămână înainte de Sfântul Nicolae, la primarul comunei, în casă. Aici, sub supravegherea primarului, se organizau în ceată. Cei intraţi în ceată îşi alegeau un vătav (jude). Alegerea se făcea prin vot (la fel şi vătavul mic numit şi “braier”), după care se alegea pristavul (cel care aduna colacii de la gazde), colcerul (cel care îngrijeşte de alimentele adunate şi pregăteşte mâncarea) Astfel constituiţi, îl rugau pe primarul comunei ca să-i găzduiască în timpul sărbătorilor: Crăciun, Anul Nou şi Bobotează. Vătavul mare tomnea muzicanţii, care înainte de Ajun le cânta cutreierând toate şezătorile (adunările de fete şi femei care torceau). În fiecare şezătoare intrau cu toţii şi jucau trei jocuri scurte, un fel de prezentare a membrilor cetei în faţa femeilor. Toţi feciorii din ceată, seara, înainte de Crăciun, se adunau la vătav sau în şcoală, unde sub supravegherea unui învăţător şi a preotului învăţau minim trei colinde. Tot atunci, într-una din zilele lucrătoare prind la car patru cai cu clopote de ceoaie şi umblă de-a lungul satului, chiuind şi cântând, în semn că în acea zi adunau lemne de la fiecare gazdă pentru trebuinţele lor. Lemnele adunate se duceau la primar. Apoi, făceau o colectă între ei, iar din banii aceştia îşi cumpărau vin de la cel mai bun viticultor din comună.

Conducătorii cetei mergeau la preot, primar, învăţător şi îi rugau să-şi dea consimţământul de a putea primi permis de joc şi petrecere în sărbătorile amintite.

În Ajunul Crăciunului se adunau cu toţii la vătav acasă, de unde împreună cu muzica, plecau la primar acasă începând a colinda. Vătavul, ca să se deosebească de ceilalţi, purta pe căciulă o vâstră (floare mare împodobită mai mult şi mai frumos de femeile din sat, decât la ceilalţi cetaşi). Era îmbracat cu o sarică de lână albă, iar la gât purta o traistă ţesută la război în care aduna banii primiţi de la colindă. De aici mergeau să colinde preotul satului, învăţătorii, notarii şi alţi fruntaşi din comună, apoi lua pe rând fiecare casă din capul satului. Înainte de a intra în gospodărie, vătavul întreba gazda chiuind şi strigând: “ Bună Sara gazdă bună! Ne primiţi în casă? ” Gazda răspundea: “Da sau Ba”. Primindu-i în casă îi cinstea cu un colac, o bucată de carne (pecie) şi ceva bani. Vătavul se aşază la masă, fiind cinstit cu un pahar de vin, iar ceilalţi joacă fetele, gătite frumos în costumul naţional, trei jocuri scurte. La plecare, vătavul mulţumeşte gazdei: “ Hei ficiori, ficiori…aveţi gură de-a mulţumi domnului gazdă pentru un colac gustos, o pecie bună de carne şi o sută de galbeni?” Feciorii chiuind, mulţumesc gazdei, iar aceasta le răspunde: “Să fiţi sănătoşi şi să m-ai poftiţi şi la anul!” Astfel colindă tot satul, după care se retrag la casele lor pregătindu-se pentru slujba din ziua de Crăciun.

În ziua de Crăciun, se trăgeau clopotele la biserică pentru începerea slujbei religioase, tot satul mergând grăbit la biserică. În loc de priceasnă, corul şcolar, condus de învăţător cânta colinzi.

A doua şi a treia zi de Crăciun, după Sfânta Liturghie, feciorii din ceată se adunau la gazdă şi prânzeau. După aceea, în mijlocul satului se făcea joc, care dura până seara târziu. Apoi, feciorii se adunau din nou la gazdă pentru a cina, iar după cină, începeau iar jocul, care dura până dimineaţă. Cetaşii având obligaţia de a juca toate fetele. Tot satul participa la joc.

Jocul continua în ziua de Anul Nou, de Bobotează şi de Sfăntul Ion. În Ajunul Anului Nou, către seară, oamneii care aveau pomi în grădini îi înfăşurau tulpina cu o sucitură de paie, crezând că la anul pomul va da rod mai mare decât anul ce a trecut. Femeile coceau scoverzi. În casa unde era fată de măritat, cea dintâi scovardă o lua şi se suia pe vârful gunoiului, iar dacă lătra vreun câine din acea parte, era semn că fata acolo se va mărita (îşi găsea ursitul).

În Ajunul de Bobotează, preotul şi cantorii, începeau slujba la biserică încă de noaptea, până la răsăritul soarelui o terminau. Apoi, preotul şi cantorii se duceau la preoteasă ca să facă o feştanie. Cu această apă sfinţită botezau oamenii şi fiecare casă, cântând: “ În Iordan botezându-te Tu, Doamne…”. Gazda îi cinstea cu zece, douăzeci de lei, o coastă de porc afumată, o păpuşă de fuior şi un blid cu grâu. După ce preotul sfinţea toate acestea, lăsa în vas un pumn de grâu care anul viitor oamenii îl amestecau cu celălalt grâu care se semăna, pentru a fi recolta mai bogată. Unde erau fete de măritat, îşi puneau mărgelele de la gât pe pragul uşii pentru a trece preotul peste ele. Noaptea le puneau sub pernă ca să-şi viseze viitorul soţ. Altele se furişau pe lângă preot pentru a rupe din busuioc o crenguţă pentru a-l pune sub pernă, tot pentru a-şi visa bărbatul. Se spunea că cine se scălda în nopatea de Bobotează în râu, pe acela nu-l prind frigurile.

În ziua de Bobotează, tot satul este prezent la biserică, de unde se cobora la vale, cântând: “ În marginea râului, la apa Iordanului…”. Femeile aduceau cele mai frumoase ulcioare din casă pline cu apă pentru a le sfinţi preotul. După slujbă fiecare credincios era botezat. Femeile, ajungând acasă, cu apa sfinţită din ulcior stropeau casa, fântâna, grajdiul şi vitele. Apa rămasă se punea într-o sticlă şi se păstrează peste an. Cetaşii alegeau cel mai frumos colac primit şi se duceau acasă la preot, unde colindau, iar preoteasa îi cinstea cu băutură şi cinci, şase bucăţi de coastă. Ceata se întorcea acasă, mâncau coastele, după care deschideau jocul.

Dumnezeu cu Sfântul Petru  / Dumnezeu cu Sfântul Petru
Se luară, se duseră / Florile dalbe
În mijlocul satului / La casa bogatului / Florile dalbe
 Bună sara om bogat! / Gata-i cina de cinat? / Florile dalbe
Gata-i! Dar nu-i pentru voi, / Ci pentru bogaţi ca noi / Florile dalbe
 Dumnezeu cu Sfântu Petru, / Se luară, se duseră / Florile dalbe
În marginea satului / La casa săracului / Florile dalbe
Bună sara om sărac! / Gata-i cina de cinat? / Florile dalbe
Gata-i da cam puţininea / Poftiţi toţi pe lângă ea / Florile dalbe
 Dumnezeu cu Sfântu Petru, / Se luară, se duseră /Florile dalbe
Uită Petre în stânga ta / Şi spune-mi ce vei vedea? / Florile dalbe
Văd casa bogatului / În mijlocul Iadului / Florile dalbe
 Dumnezeu cu Sfântu Petru, / Se luară, se duseră / Florile dalbe
Uită Petre în dreapta ta / Şi spune-mi ce vei vedea? / Florile dalbe
Văd casa săracului / În mijlocul Raiului! / Florile dalbe”

ceataa4 (1)

Text: Alina Zară Prunean

Foto:  Muzeul de Pânze și Povești Mândra

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns